Acțiune non-stop, într-un thriller politic șocant de realist care vă va ține cu sufletul la gură.
Antrenat de CIA pentru a deveni asasinul perfect, Mitch Rapp își face treaba în umbră, eliminând una câte una țintele de pe lista celor mai vânați teroriști. Până când, fără să bănuiască, devine el cel vânat și rolurile se schimbă: acum el este cel care trebuie să lupte pentru viața sa.
În dimineața în care nouă cadavre sunt descoperite într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Paris, lucrurile se complică. În Washington, toată lumea începe să arate cu degetul; nimeni nu dorește să ia parte la ceea ce devine o criză internațională majoră și o potențială situație umilitoare pentru CIA. Care rămâne cu o singură opțiune: să nege orice responsabilitate pentru incident și să spere că cea mai nouă armă secretă a sa va rămâne secretă.
Dar, neoficial, agenția nu este dispusă să lase asemenea lucruri la voia întâmplării. Rapp a devenit un factor de risc, iar Stan Hurley, omul care l-a antrenat, nu poate permite autorităților franceze să-i captureze agentul viu, chiar dacă acest lucru înseamnă să-l ucidă el însuși. Însă nimic nu este mai periculos decât un Mitch Rapp rănit și încolțit.
„Agentul CIA Mitch Rapp se întoarce... Și este mai neînfricat decâr oricând”, Saint Paul Pioneer Press, Minnesota.
“O poveste captivantă, care nu te lasă din mână... Flynn nu a fost niciodată mai bun”, The Providence Journal, Rhode Island.
“Romanele sale explozive, avându-l ca protagonist pe Mitch Rapp, sunt „fantastice” (Glenn Beck)... „pur și simplu fabuloase” (Rush Limbaugh)... „complexe, înfricoșătoare, formidabile”, The Plain Dealer, Cleveland.
Despre autor
Vince Flynn (1966-2013) s-a născut în Saint Paul, Minnesota. Absolvent al Academiei Saint Thomas (1984) și Universității St. Thomas (1989), Flynn decide, în 1991, să renunțe la o promițătoare carieră în marketing pentru a deveni pilot în Forțele Aeriene ale SUA.
Flynn este autorul a treisprezece thrillere politice, dintre care douăsprezece îl au ca personaj central pe Mitch Rapp. Invitat frecvent al posturilor de știri, Flynn a câștigat recunoașterea publicului și a presei datorită expertizei sale în zona serviciilor secrete și a previziunilor referitoare la amenințarea crescândă a terorismului Islamic.
Vince Flynn a încetat din viață pe 19 iunie 2013, la vârsta de 47 de ani, în urma unei forme agresive de cancer.
Pentru mai multe informații vizitați site-ul VinceFlynn.com.
Marius Andrei,
Lovitură fatală, al doilea volum cu Mitch Rapp, este chiar mai bun decât primul. Acțiunea explodează din primele pagini, nu mai e nevoie de prezentări, pregătiri sau antrenamente, momentele dramatice se succed frenetic și suspansul își face apariția la încheierea fiecărui capitol.
RaspundeA fost util acest review?
1 persoana a considerat acest review util!