Campionatul Mondial Ironman 1989 a fost gazda celei mai impresionante curse disputate vreodată în istoria sporturilor de anduranţă. Într-un duel spectaculos care a ajuns să fie cunoscut lumii sub numele de Iron War, cei mai puternici doi sportivi ai lumii au concurat 224 km umăr la umăr, doborând toate recordurile.
„Iron War” prezintă povestea uneia dintre cele mai fascinante rivalităţi din sport, cea dintre Dave Scott, sportivul absolut, omul al cărui obiectiv declarat în viaţă a fost „să vadă de ce e în stare” şi Mark Allen, sportivul condus, înainte de toate, de minte şi spirit.
Jurnalist sportiv pasionat de triatlon, el însuși sportiv cu realizări incontestabile, Matt Fitzgerald creionează o poveste alertă, bine documentată, scrisă cu talentul şi în stilul unui mare povestitor, reușind imposibilul: să ne ţină cu sufletul la gură, în ciuda faptului că rezultatul cursei este cunoscut de 25 de ani. Şi reuşeşte, la finalul acestui volum-odă, să ne emoţioneze dincolo de cuvinte.
Despre autor
Născut în statul american New Hampshire, Matt Fitzgerald a început să fie interesat de sport și nutriție înca de la vârsta de 11 ani. În 1983 a participat și a reușit să finalizeze Maratonul de la Boston alături de tatăl și frații săi.
Pasiunile sale l-au determinat pe Matt să-și înceapă cariera de jurnalist înca din liceu, scriind articole pentru un ziar săptămânal despre echipa de cros Oyster River Bobcats. După finalizarea studiilor universitare la Haverford, în 1995, Matt Fitzgerald se mută la San Francisco unde primește o ofertă de la Bill Katovsky, fondatorul revistei Triathlete, de a se alătura unui nou proiect jurnalistic dedicat sporturilor de anduranță.
Această oportunitate i-a oferit șansa de a colabora cu diverse platforme online specializate în sport și nutriție cum ar fi: Triathlete, Active.com, AthletesVillage.com, Competitor, dar și de a scrie articole pentru publicații importante precum: Men`s Health, Men`s Journal, Bicycling, Men`s Fitness, Women`s Health, Shape.
Interesul său pentru Ironman l-a determinat să publice ,,Iron War” o carte excepțională și una dintre cele mai cunoscute în cercurile specializate. Cartea prezintă trăirile, performanțele și duelul din 1989 al celor două legende Ironman, Mark Allen și Dave Scott.
„Iron War” este o călătorie fascinantă în lumea şi viaţa celor doi eroi al căror unic punct comun a fost dorinţa de a câştiga. O radiografie inspiraţională a unor spirite de neîngenunchiat.
„Captivantă, entuziasmantă, o lectură unică şi categoric palpitantă. „Iron War” este o carte cu adevărat minunată - şi o odă adusă sportului nostru, cu toate personajele lui neobişnuite şi locurile de întâlnire memorabile. Este pe picior de egalitate cu Jon Krakauer („Into Thin Air”, „Into the Wild”), Mark Bowden („Blackhawk Down”) sau Sebastian Junger („The Perfect Storm”). „Iron War” este motivul pentru care cumpărăm cărţi: emoţie, spectacol, informaţie şi inspiraţie.” – TriSports.com
„Pentru orice triatlonist, atlet de anduranţă sau oricine se întreabă ce îţi trebuie ca să ajungi cel mai bun sportiv, „Iron War” este una dintre cele mai bune cărți. Cititorii vor dobândi înţelegere şi apreciere pentru două dintre adevăratele legende ale sportului nostru şi îşi vor forma o imagine clară a acestei curse unice în istoria omenirii.” – Triathlete.com
„„Iron War” este una dintre acele cărți pe care ar trebui negreşit să o aveţi în bibliotecă dacă nutriţi până şi cel mai mic interes faţă de sportul numit triatlon, dar este şi o lectură minunată pentru oricine este în căutare de inspiraţie în general.” – Slowtwitch.com
Laura,
<strong>Incredibila</strong><br />
Raspunde<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: 12px;">O carte despre anduranta si nu numai.</span>
A fost util acest review?
3 persoane au considerat acest review util!